În dimineaţa asta am ajuns în dreptul unui accident la câteva momente după ce s-a petrecut. Asta înseamna că nu am văzut ce şi cum s-a întâmplat. Cert este însă că niciunul dintre cei deja opriţi (asta pentru că nu puteau să treacă) nu-i întreba pe cei implicaţi în accident dacă este cineva rănit, dacă au nevoie de ajutor…

Cele două benzi de circulaţie pe sensul pe care se produsese accidentul erau blocate şi toţi cei care nu puteau să treacă erau ţinuiţi în maşini (expresie de prompteristă). Eu veneam de pe contrasens şi iniţial am oprit maşina pe banda a 2-a a sensului meu, exact în dreptul maşinii care era cea mai expusă (pentru a proteja oarecum respectiva zonă)… am coborât în grabă şi i-am întrebat în primul rând dacă sunt răniţi/loviţi pe cei din maşina de lângă mine, maşină căreia îi săriseră şi airbag-urile. Apoi şi pe ceilalţi. Am sunat apoi la 112 şi am anunţat accidentul, informând operatoarea despre accident, faptul că o doamnă este uşor rănită şi încercând să dau cât mai multe detalii despre accident, locul în care s-a produs şi starea celor implicaţi în accident.

După ce s-au mai liniştit toţi şi au plecat din zona expusă, am mutat şi eu maşina să le permit celor de pe benzile blocate să intre pe banda 2 de pe contrasens.

Nu ştiu din ce cauză s-a produs accidentul şi nici nu i-am terorizat cu întrebări cretine mai ales în astfel de momente pe cei implicaţi (că doar nu-s jurnalizd), însă era evident faptul că maşina roşie din fotografii, a lovit Loganul în spate, proiectându-l în maşina parcată pe trotuar.

Am plecat numai după ce au sosit echipajele de la Ambulanţă şi SMURD, cărora le-am şi indicat persoana rănită.

Dacă cineva înţelege că am scris textul de mai sus doar ca să mă dau rotund, e un mare bou. Chestia într-adevăr urâtă este că nu interesa pe nimeni dacă un om implicat în accident are nevoie de ajutor. E chiar trist.

Pentru că auzisem că s-a modernizat şi eram destul de curioşi, după ce ne-am uitat puţin pe site şi după ce am dat un telefon (pentru siguranţă), am ales să mergem la Baia Roşie de la Slănic.

Ca şi distanţă din Ploieşti sunt vreo 44 de km. Intrarea a fost 35 lei/adult (jumătate pentru copii), iar în preţul ăsta este inclus şi şezlong-ul. Locul este foarte frumos amenajat. Ştrandul natural cu apă sărată este înconjurat cu un garduleţ de protecţie şi are şi loc special amenajat pentru copii. De asemenea există şi o piscină cu apă dulce care teoretic ar fi trebuit să fie încălzită, dar cele 22°-23°C nu mi s-au părut suficiente pentru a mă convinge să renunţ la apa sărată care era ciorbă. Bine… şi faptul că este atât de fain/diferit să stai într-o apă şi nu trebuie să depui niciun fel de efort pentru a rămâne la suprafaţă a contribuit la realegerea celei sărate de fiecare dată. Bine, probabil doar în cazul meu.

Preţurile băuturilor sunt destul de mari… ca exemple: 6 lei/sticla de apă plată de juma’ de litru, 5 lei un pahar de bere, 7,5 lei/sticla de bere 50cl Bergenbier. O medie a preţului îngheţatei ar fi undeva la 5 – 6 lei/buc. Despre preţul mâncării nu pot spune nimic, pentru că aveam de ajuns în altă parte pentru asta.

Există şi loc de joacă pentru copii, restaurant, bar, duşuri cu apă caldă, cabine de schimb şi jacuzzi.

Pentru că am vrut să ne facem o părere şi despre cum ar fi putut fi dacă aleageam piscina de la Sky sau pe cea de la Perla, azi am fost în vizită la ambele. Cea de la Sky este foarte ok amenajată iar parcarea uriaşă mi se pare excelentă, numai că nu aveau cum să lipsească fiţele şi aglomeraţia maximă. Preţul pentru toate astea (cred că) este 25 lei/adult. La Perla era de asemenea full, dar amenajarea este clar sub cea de la Sky. Intrarea este 20 lei/adult.

Deşi este foarte posibil ca într-o zi să ajung la oricare dintre cele două (sau altele din lista de la începutul articolului), ca şi mini-concluzie… deşi este mult mai departe şi preţul este mai mare, aş alege din nou Baia Roşie pentru că a fost mult mai puţin aglomerat decât în cele două locuri pe care le-am văzut azi, apa sărată este senzaţională, piscina cu apă normală/dulce există ca variantă şi locul este mult mai liniştit. Pe placul nostru.

Pe scurt
Locaţie: Baia Roşie, Slănic, Prahova
Distanţă: 45 km (din Ploieşti)
Intrarea: 35 lei/adult (şezlong inclus)
Facilităţi: ştrand natural cu apă sărată, piscină cu apă dulce, duşuri, loc de joacă pentru copii, restaurant
Site: www.baiarosieresort.ro

Pentru că imprimanta mea care ştia să facă aşa ceva a sucombat, am fost nevoit să caut urgent un loc unde să printez nişte DVD-uri. Bineînţeles că în astfel de situaţii nu are nimeni cu ce să te ajute, nu ştie nimeni unde să te îndrume, nu găseşti decât în Iaşi, prieteni care să aibă aşa ceva n-ai sau nu răspund… nimeni nimic. Atunci… superb.

Google-ul m-a ajutat mai mult nu. Bine… nu e vina lui, ci poate a celor care nu fac public faptul că pot oferi servicii de genul. Am sunat la Iomin Print, la Tantor Press şi la încă vreo două firme… care deşi se ocupă cu print nu fac şi imprimare pe CD. Am dat peste o firmă care intermediază aşa ceva, însă numai dacă este vorba despre un lot (multe, multe CD-uri).

Răspuns pentru întrebarea din titlu:

Ok… în cele din urmă am găsit un loc în care se poate printa chiar şi un singur CD. Este vorba despre flăcăii de la FotoCris (din păcate, pentru noi şi ei, nu spun pe site că printeză şi CD-uri), care pot fi găsiţi la Winmarkt Omnia la subsol. 5 lei/CD printat. Puţin prea mult, dar cine are nevoie plăteşte.

Pentru că îmi place fotografia (da… din păcate e deja un clişeu) am căutat de multe ori (măcar aşa… ca idee) un loc de unde se pot închiria aparate foto dSLR şi obiective. N-am prea găsit, mai ales că pe mine mă interesează doar echipament Nikon.

În seara asta am găsit în lista din Google Reader în dreptul fotonud.ro titlul “Inchiriez studio foto in Ploiesti si echipamente foto-video”. Din click în click (nu, nu mizeria de ziar) am ajuns pe site-ul Squid Media Advertising unde am găsit lucruri foarte interesante care, iată, se pot închiria: aparate foto (dSLR Nikon, ce bine), obiective, blitzuri şi accesorii, blitzuri de studio, lumină continuă, camere video profi (Sony), desktop-uri/laptop-uri, colorimetre, imprimante foto, trepiede/monopiede, pachete studio (fundaluri, blitzuri)… de toate nene.

Nu am nicio treaba (deşi mi-ar plăcea) cu Squid Media Advertising dar îmi pare foarte bine că există aşa ceva chiar în Ploieşti şi consider că merită atenţie.

sursa foto: ciscokidz.com

N-are cum să nu-ţi placă Tudor Gheorghe decât dacă urăşti foarte mult oamenii deştepţi.

“Femeia estea al cincilea anotimp în care natura se odihneşte, amintindu-şi de toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii.”

Grigore Vieru

Aceste cuvinte au fost rostite (printre multe altele) în spectacolul “Al cincilea anotimp“ care a avut loc aseară la Casa Sindicatelor din Ploieşti. Maestrul Tudor Gheorghe a fost acompaniat de orchestra condusă de Marius Hristescu. Totul a fost în stilul caracteristic Tudor Gheorghe: glume inteligente şi subtile, coborâri uşoare către lumea show-biz-ului caracterizată foarte succint, dar bine, poezie şi bineînţeles muzică în adevăratul sens al cuvântului.

La Fuego (concert la care am fost dar despre care n-am vrut să scriu… goosfrabba) sala a fost full. Eh… aseară n-a fost chiar plină şi Tudor Gheorghe a văzut şi notat asta: “Văd că vă împuţinaţi de la un concert la altul… dar asta-i bine. Rămân doar cei care într-adevăr înţeleg ce cânt eu”.

Fiecare piesă a fost urmată de aplauze îndelungi. La fel au fost şi poeziile. Om înalt, care impune respect, ţinută impecabilă… artist, nu vedetă. Păcat de calitatea specacolului… sunetul n-a fost cum ar fi meritat toţi profesioniştii de pe scenă.

A fost inclusă şi piesa “Au înnebunit salcâmii” în primul rând pentru că e foarte frumoasă şi în al doilea rând pentru a-i linişti pe cei despre care urmează să scriu.

La finalul concertului am auzit comentarii de genul: “Eh… spectacolul ăsta n-a fost cine ştie ce”. Ba a fost un spectacol foarte bun, dar cei care fac astfel de afirmaţii nu ştiu decât piesele foarte cunoscute, gen “Dorul călător” sau cea menţionată mai devreme, şi fiind probabil prima oară la un concert Tudor Gheorghe pleacă oarecum dezamăgiţi pentru că nu aud acele piese. Cei care ştiu totuşi la ce spectacol vin sunt convins că-s mulţumiţi de ce aud/văd. Dacă te-ai trezit cu o invitaţie (gratuită) la concert şi ţi-ai zis că poţi să-l sari pe Măruţă o seară normal că ţi se pare suspect. Dar clar nu era pentru tine.

Pe de altă parte… nu cred că există vreun site din Ploieşti/Prahova care să fi anunţat acest concert. Dacă nu l-au anunţat e clar că de scrius despre cum a fost nu se pune problema. Cui dracu îi trebuie cultură ?  

Dacă cineva este interesat… pe 10 mai se ţine din nou, dar la Bucureşti.

Foxi… mulţumesc.

Am căutat ieri un rack extern pentru un HDD de 3,5″ S-ATA şi în loc să-l comand la Emag, aşa cum fac de obicei, m-a pus dracu să sun şi la firma de mare succes ATXcomputers (din Ploieşti).

Am sunat la un număr de mobil la care a răspuns un tip (probabil patronul) foarte amabil. Am pus înrebări, am primit răspunsuri şi am spus că revin cu un telefon pentru o comandă fermă. Totul normal până aici. După mai puţin de 15 minute am sunat din nou la acelaşi număr la care a răspuns însă un alt flăcău. I-am spus că am vorbit cu puţin timp înainte cu un coleg de-al său despre un rack şi că aş vrea dacă se poate să vorbesc din nou cu acelaşi om. Mi-a spus că din păcate nu se poate pentru că nu mai este disponibil, dar că (dacă doresc) mă ajută el cu plăcere. Ok. I-am explicat din nou despre ce este vorba şi l-am rugat să dea comandă, urmând să ridic produsul astăzi.

Am sunat astăzi la acelaşi număr şi mi-a răspuns tipul care îmi oferise iniţial toate informaţiile. Patronul, cred.

- Ştiţi… am comandat ieri rack-ul acela extern şi aş vrea să ştiu de unde îl pot ridica, am spus eu.
- Păi… aţi spus că mă sunaţi să-mi daţi o comandă fermă ieri şi n-aţi mai făcut-o, zice el.
- Ba… am sunat, dar am vorbit cu un coleg de-al dvs pe care probabil va trebui să-l daţi afară pentru că este imbecil şi uită de la mână pân’ la gură, am replicat eu.

După ce am reuşit să mă opresc… m-a întrebat dacă mai doresc să-l comande pentru mâine. Mulţumesc nu. Sunt un milion de alte firme care pot onora comenzile. Azi am comandat la Emag pentru că nu mai vreau surprize.

Sunt aproape convins că foarte mulţi n-au auzit în viaţa lor de firma ATXcomputers şi pe lânga asta mulţi alţii nu vor auzi… pentru că deşi, probabil, foarte rar cineva îi caută pentru diverse comenzi ei nu le onorează.

“Dacă-l faci pe prost să râdă… îl vei amărî pe deştept” a fost unde dintre replicile piesei de teatru la care, din fericire, am avut ocazia să mergem vineri seară. “Măscăriciul” s-a jucat pe scena Casei Sindicatelor din Ploieşti şi a avut doar doi actori: Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs. Deşi nu am un motiv concret, mie nu mi-a plăcut niciodată Mălăele (şi mai cunosc vreo câţiva care împărtăşesc aceeaşi idee). Asta până să văd piesa “Măscăriciul”.

Am fost destul de sceptic în ceea ce priveşte spectacolul. Aşadar… începutul a fost bizar (cel puţin în mintea mea). Pe măsură ce trecea timpul, iar piesa de teatru avansa… zâmbeam din ce în ce mai larg. Până când am început să râd de-a binelea. Nu-mi puteam imagina că cei doi actori vor reuşi să mă facă să mă bucur pentru că sunt în sala aceea.

Mi-am schimbat total gândurile în ceea ce-l priveşte pe actorul Horaţiu Mălăele. Se poate observa foarte uşor că este un actor mare. În timpul spectacolului mă întreabă Foxi: “Tu vezi că ăştia nu ţipă ca ăia de la Toma Caragiu ?” Într-adevăr… nu ţipau decât dacă piesa impunea asta. Ştiau cum să-şi coordoneze perfect mişcările, cum să-şi modeleze vocile, cum să trăiască piesa. Şi Mălăele şi Urs şi-au făcut senzaţional rolurile. Nu scriu cu şi despre ce este piesa pentru că ar fi absurd atâta vreme cât o simplă căutare ar satisface curiozităţile celor interesaţi.

În schimb, trebuie să consemnez cu amărăciune faptul că înţeleg şi mai bine acum de ce copiii despre care vorbeam în însemnarea precedentă sunt aşa cum i-am descris. Cretinii rămân cretini şi atunci când cresc. Primul sfert de oră a fost bruiat continuu de pălăvrăgeala unor actuali sau foşti consilieri locali ai Ploieştiului care, bag seama, mai fuseseră la piesa asta cu o altă ocazie. Probabil a fost mai greu pentru ei s-o înţeleagă din prima.

De ce concert-spectacol ? Pentru că totul este de fapt o înşiruire de prestaţii artistice – tip cântec.

Lăsând la o parte faptul că pozele de pe site-ul teatrului sunt groaznice (şi site-ul este cel puţin suspect), afişul este la fel sau mai rău decât cele de pe vremea împuşcatului (sau poate chiar a lui Dej), spectacolul în sine este unul acceptabil.

George Frîncu - maestrul de ceremonie, în stilu-i caracteristic, a făcut sala să râdă în repetate rânduri folosind tot felul de giumbuşlucuri.

George Capanu – a fost singurul care nu a folosit orchestra prezentă pe scenă absolut deloc. A preferat să (hai să zicem) cânte direct peste pozitiv. Deci… microfon deschis şi cântat direct peste piesa care oricum se auzea deja. Oribil. Mai mult decât atât, chiar nu are niciun prieten în treatul ăla ? Chiar nu-i poate spune nimeni că este penibil ? Pe lângă mişcările sale care în mod cert (cel puţin pe noi) ne-au dus cu gândul într-o anumită direcţie, dansul său poate fi relaxat comparat cu o ţopăială de copil de clasa a 3-a. A fost nu doar slab ci şi extrem de penibil.

Silvia Voicu – duduia a apărut pe scenă într-o costumaţie care includea şi ceva Beyonce wannabe. Deşi ca voce nu a excelat, n-a cântat rău. Oricum… toţi copiii au reţinut-o pentru cracii expuşi, iar câteva babe ofticate au urât-o din acelaşi motiv.

Romeo Zaharia - deşi cred că are o voce bunicică, mi s-a părut că interpretarea n-a fost tocmai cea mai fericită… asta poate pentru că piesele alese n-au fost probabil cele mai potrivite. Nimic deosebit.

Daniela Răduică – voce bună, interpretare foarte bună, piese alese bine, capacitate foarte bună de a imita originalele. În ceea ce priveşte vestimentaţia aş putea avea câteva remărci remarci, însă cred că asta este recuzita. A avut o piesă în limba spaniolă pe care a cântat-o exact cu inflexiunile unui gipsy king adevarăt.

Daniel Iordăchioaie – ştiu de mult că are o voce bună şi se cunoaşte că are experienţă. Însă, pentru că este destul de rotunjor, nu-i stă bine când dănţuişte foarte agitat. Poza de pe site-ul teatrului este probabil de vreo 4 milioane de ani. Nu mai are nicio treabă cu prezentul. Iordăchioaie a ales un mod suspect de a se coafa: chelie şi coadă ? Really ?

Nico – totul a fost la superlativ. Pe plan profesional, ar fi meritat să fie mult mai sus decât este acum. Are o voce absolut senzaţională, a cântat extrem de relaxat piese foarte grele, a fost îmbrăcată şi a dansat perfect adaptat momentului dar şi vârstei pe care o are. În afară de lucruri bune nu este nimic de spus despre Nico.

Orchestra Majestic – băieţii au cântat foarte bine. Pe saxofonist îl văd destul de des la DaVinci şi ştiam că-i bun. Pe unii dintre ei, însă, i-am mai văzut pe la diverse nunţi şi nu mi-au plăcut absolut deloc, dar aseară au fost toţi extrem de buni.

Pe de altă parte, încă nu am reuşit să înţeleg de ce îi forţează profesorii pe elevii cretini să vină la teatru. De fapt cred că ştiu. Biletele reduse, care vrând-nevrând sunt cupărate nu doar de copiii interesaţi dar şi de către cei ascultărori de Salam, aduc un oarecare profit teatrului. Totuşi… dacă te-ai uita de pe scenă înspre public ai vedea o gramadă de hăndrălăi care nu stau locului o clipă, care au nevoie la toaletă din 5 în 5 minute, care trebuie să afle neapărat în timpul spectacolului dacă “mâine se face ora de sport”, care atunci când nu se duc la toaletă trebuie le pipăie pe piţipoancele de lângă ei, eleve (aka piţipoacele de mai devreme) extrem de machiate pentru vârsta lor şi pentru locul în care se află, unele profesoare imbecile care au aceeaşi minte ca a unui copil imbecil sau poate chiar mai puţină, cretinei care nu se pot abţine să nu vorbească la telefon, babe frustate pentru care orice femeie mai tânără decât ele este neaparat grasă şi angajaţi ai teatrului care îi atenţionează din 5 în 5 minute pe câţiva dintre cei menţionaţi mai sus să nu mai facă gălăgie folsind metoda “şşşşşşşşşşşşşşşşş”.

Bineînţeles că nu-s toţi aşa (doar eram şi noi în sală – ştiu, sunt modest), dar sunt mulţi.

Da… am îmbătrânit şi nu mai înţeleg generaţiile care vin după noi (moamă, ce texte am), dar prostia n-o suport încă de când eram tânăr.

Vernisajul a fost ieri, dar expoziţia este deschisă până pe 23 decembrie 2009 la Muzeul de Arta din Ploieşti.

Pentru cei care nu au reusit sa ajunga la expozitia de lansare a clubului Foto Ploiesti, va informez ca pozele sunt expuse in continuare pana pe data de 23 decembrie 2009. Programul de vizitare al Muzeului de Arta din Ploiesti este  de marti pana duminica, intre orele 9 – 17:00. Luni, muzeul este inchis.

Daca nu stiti unde este muzeul, va reamintesc adresa acestuia: Bulevardul Independenţei, nr. 1. Pentru localizarea pe harta, dati click aici.

via Vali Ovidiu

Despre acest club foto am mai vorbit la un moment dat (pe vechiul blog)… pe vremea aceea FotoNUD. Adresa web a rămas aceeaşi, dar acum este Foto Club Ploieşti. Mai bine.