Am fost plecaţi prin locuri frumoase despre care n-am scris când am revenit aicişa. Cel mai fain ar fi să poţi scrie despre o chestie pe care o vezi sau vizitezi chiar atunci, însă, pentru că există foarte mulţi retardaţi, cred că e mai bine să vorbeşti despre locurile pe unde ai umblat abia după ce te întorci.

S-ar putea să urmeze nişte poveşti despre Portugalia, Italia, puţină Spania, nişte Gibraltar, o ţâră de Grecia, poate o dăm şi british, gen LOOK RIGHT, despre London aka Londra, apoi clar şi despre magnifica Românica (Dragoş… dă-mi bă pozele !), dar şi una mai lungă care ar fi trebuit să fie despre Coasta lui Adam de Azur, dar s-a transformat subit într-una despre Deutschland aka Germania. Vor fi, bineînţeles, în ordine inversă.

Până una alta… bine.

Când e dracu’ al dracu’… shit really happens.
NOTĂ: Aceasta este o însemnare foarte lungă.

În urmă cu vreo câteva săptămâni am planificat împreună cu nişte prieteni o plecare în Grecia. Fiind şase, am stabilit să plecăm cu două maşini. Echipaţi cu GPS-uri, staţii walkie-talkie, camere video, aparate foto şi alte gadgeturi am pornit la drum într-o seară de joi pe la 22.00 cu gând să ajungem dimineaţă la destinaţie.

Toată lumea ştie cum se circulă în România, dar oricum cei 130 de km pe care i-am avut de parcurs până la Giurgiu n-au fost o problemă. Ajunşi acolo a trebuit să plătim taxa de pod – 25 lei. Cel mai de rahat pod din toate timpurile. Pe bune. Sunt absolut odioşi pentru că cer taxă pentru o janghină de pod.

Ok. Am trecut de vamă, am luat vinietă pentru Bulgaria (prietenii noştri au plătit în lei – 40, noi am plătit în euro – 8; dat naibii cursul de schimb al bulgarilor, nu ?) şi am slobozit caii… putere. După aproximativ 160 de km, motorul maşinii (Skoda Octavia 2 – 35.000 km) prietenilor alături de care călătoream a început să scoată un sunet mai mult decât groaznic şi nu mai trăgea de nicio culoare. Minunat… 2:30 noaptea, câmp, Bulgaria, 160 de km de la graniţa cu România. După 30 de minute în care am încercat să aflăm (măcar aproximativ) care dracu-i problema, singura decizie pe care am putut s-o luăm a fost să tractăm maşina înapoi până la Giurgiu. Bineînţeles că nu aveam şufă. Am plecat în căutarea unei benzinării unde speram să găsim ce ne trebuie. Deşi în Bulgaria se poate plăti doar cu leva, am reuşit să cumpărăm şufa mult dorită plătind cu euro (în loc de 12 euro cât ar fi trebuit să plătim maxim, am dat 20 de euro… foarte îngăduitori vânzătorii, ştiu). Când am ajuns înapoi la maşina faultată am observat şi o maşină de poliţie parcată lângă ea. Nu ştiau engleză, of course. Surprinzător… nu ne-au cerut nimic. Am pus şufa şi am plecat plini de entuziasm către Giurgiu. În timpul magicei călătorii către patrie prietenii avariaţi au sunat pe cineva care să le aducă o altă maşină în vamă, ca să putem pleca înapoi către Grecia.

Am ajuns, evident, din nou la pod… unde am plătit din nou taxa de pod. Pentru ambele maşini. Din nou. Pentru un jeg de pod. Din nou. La ora 7 dimineaţa am ajuns în prima benzinărie din ţară, prietenii noştri au schimbat Skoda cu un Peugeot Partner, am făcut din nou plinurile, am plătit din nou taxa de pod pentru ambele maşini, s-a cumpărat din nou vinieta de Bulgaria pentru Peugeot (de data asta cu 7 euro; tare, nu ?) şi am repurces la drum. 500 de km prin Bulgaria, ţară în care în general calitatea drumurilor este foarte bună. Din fericire am scăpat cu bine şi dintr-o întâmplare care s-ar fi putut termina destul de rău.

Am trecut în Grecia şi am încercat să cumpărăm vinietă. Erau toţi foarte contrariaţi. Vinietă ? Ce e aia ? Într-un final ne-au spus mai mulţi că nu există o astfel de taxă la ei. După aproximativ 130 de km am ajuns la hotel, undeva pe la 17:00.

În Grecia am întâlnit mulţi români care s-au stabilit acolo, albanezi care ştiu limba română… toţi foarte amabili. Ne-au recomandat mâncăruri, ne-au dat desert din partea casei, ne-au vândut ulei de măsline de-la-mama-lui, ne-au luat banii… ce să mai ? Totul ok. Hotelul a fost în regulă, mâncarea foarte gustoasă, am avut parte şi de o petrecere grecească, am vizitat Salonicul, am fost în mini-croazieră pe lângă muntele Athos, am văzut delfini în mare, am văzut pescăruşi cu duiumul… şi toate astea au fost completate de apa mării care este absolut ireal de frumos colorată.

Luni pe la prânz am plecat spre România. Am trecut în Bulgaria, n-am mai luat vinietă că deja aveam, am ajuns la Sofia, am intrat pe autostradă şi imediat văd în oglinda retrovizoare cum Peugeotul prietenilor noştri se opreşte pe banda de urgenţă. “Stai că mi s-a oprit motorul din senin” aud în staţie. Dăm cu spatele şi după milioane de apeluri telefonice către mecanici din RO şi încercări de a porni Peugeotul, scoatem din nou nenorocita de şufă din portbagaj cu gândul să parcurgem cei 70 de km de autostradă şi să oprim într-o benzinărie de unde eventual să punem maşina pe o platformă. Era ora 17:30.

Am plecat la drum. Uşor, uşor se lăsa întunericul. Pac… se rupe şufa. La dracu’. O legăm şi plecam mai departe. Ajungem într-o benzinărie… n-aveau şufe. Deja era beznă, maşinile prea apropiate, nervii la maxim… iar se rupe şufa.  La dracu’ din nou. Înnădim rahatul de şufă şi gând să găsim o şufă nouă. Oprim într-o benzinărie unde au şufe, dar nu primesc euro. Superb sau cum ? Pentru că nu era suficient apare o maşină de poliţie. Japiţele de poliţişti intră în benzinărie şi încep să urle la noi în bulgăreşte ceva de genul: “ne sa klienti ne sa benzinostantsiza” (a se citi “n-aveţi ce căuta în benzinărie dacă nu sunteţi clienţi”). Era evident că nu intraserăm în benzinărie să o vizităm ca pe muzeu. Încercăm să le explicăm retardaţilor (în engleză) că vrem să cumpărăm o şufă pentru maşina de afară, că s-a dus dracu’… bla bla bla. Dar băieţii n-aşteaptă şi arătându-ne şufa ne spun simplu (ceva ce am presupus că vor să spună): “Este  ilegală în Bulgaria.” Bineînţeles că nu am crezut nicio clipă aşa ceva. Am întrebat (în engleză) de ce se mai vinde în benzinărie dacă este ilegală.

Au plecat, dar au revenit după 5 minute şi s-au postat la ieşirea din benzinărie pornind şi radarul… să facă două lucruri într-unul: să ne fileze pe noi, dar şi pe eventualii şoferi români grăbiţi. Dacă am fi plecat la şufă de acolo era extrem de previzibil ce ar fi urmat, aşa că am fost nevoiţi să mergem la maşina lor… ne-au transmis că din benzinărie vom putea pleca doar dacă Peugeotul va fi pus o platformă. De-a lor. Pe care între timp o şi chemaseră. Faptul că şoferul platformei a cerut pentru transportul până la Giurgiu (aproximativ 350 km – dus) numai 450 de euro ne-a făcut să înţelegem de ce este ilegală şufa în Bulgaria şi de ce nu avem voie să plecăm decât pe platforma chemată de poliţiştii bulgari. Nu… sunt sigur că poliţiştii bulgari n-au primit de la şofer cel puţin 150 de euro. Sigur nu. Ca idee, dacă ar fi venit o platformă din România şi ar fi luat maşina ar fi costat vreo 350 de euro (pentru 2 x 470 km – dus/întors).

Acasă am ajuns marţi, la 4 dimineaţa.

Eu cred că probabilitatea ca o asemenea combinaţie (două maşini stricate) să se întâmple este extrem, extrem de mică.

Peugeotul – a avut defect doar un senzor de presiune combustibil
Skoda – are nevoie de alt motor

Şi pentru că mi-am pus întrebările astea înainte de plecare, iar răsunsurile găsite au fost prea puţin clare…

Există staţii GPL în Bulgaria ? Da. În peste 70% dintre benzinării.
Există staţii GPL în Grecia ? Da, dar numai în câteva benzinării.

update:

1. Încercaţi să nu depăşiţi viteza legală pentru că-s destul de multe radare şi bineînţeles că poliţiştii abia aşteaptă.
2. Atenţie mare şi-n trafic, pentru că mulţi dintre şoferii din BG mi se par haotici.
3. Pentru alimentarea maşinilor de la benzinării ar fi bine să aveţi carduri pentru plată sau leva. În principiu ăştia nu primesc euro sau dacă primesc au ei un curs special de schimb. CARD-ul rămâne însă cea mai bună soluţie.

Ce mică era.

În urmă cu vreo câteva zile eram la RadiOK. Am auzit la un moment dat nişte sirene pe care evident le-am ignorat cu succes. Când să plecăm din radio… hai mai bine să nu plecăm pentru că, iată, este mult fum pe casa scării. Evident că fumul s-a înteţit şi am fost nevoiţi să ne târgăţăm pe geamuri. Stupefiat, văd că sirenele de mai devreme erau ale celor aproape zece maşini de pompieri, salvări, SMURD, poliţie, poliţie locală care blocaseră strada din faţa radioului. Cred că erau aproximativ 20 – 25 de oameni (pompieri, poliţişti, medici) buluciţi la intrarea blocului sau prin maşini.

Încep să urlu la un comunitar poliţist local (wtf ?) încercând să-l fac atent. Mă vede, se uită nepăsător, îl întreb ce dracu ar trebui să facem şi bineînţeles că pleacă din zonă. Sun la 112, îi spun cucoanei că vreau să-mi facă legătura cu pompierii, ajung la pompieri, îi zic ăluia despre combinaţie, îl rog să le transmită cumva colegilor că suntem şi noi pe undeva prin blocul ăla şi pompierul telefonist zice:

“Păi şi ce vreţi ? Să vă dea pompierul masca lui ?”

Bă, eşti prost ? Nu. Vreau să mă lase într-un apartament în care nu se poate respira.

“Închideţi geamurile şi aşteptaţi invertenţia lor”.

Toate astea în condiţiile în care îi spusesem că fumul vine pe casa scării, că este deja foarte mult fum în apartament, că nu se mai poate respira… “Da, da… închideţi geamurile şi aşteptaţi. Ce ? Vreţi măştile pompierilor ?” Superb sau cum?

Mă apuc iar şi urlu la ăia de jos, întreb dacă se poate coborî pe blocul de lângă sau prin altă parte.

“Nu, nu… staţi acolo. Incendiul este chiar pe scara de lângă”

Din fericire eram la ultimul etaj al blocului. După indicaţiile preţioase ale pompierilor şi ale oamenilor legii şi împinşi de la spate de nevoie (nu se mai putea respira) am luat-o la goană prin tot fumul ăla şi am ieşit pe bloc. Am trecut pe blocul în care ne spuseseră ăia că este un mare incendiu şi unde de fapt nu era niciun drac şi am coborât.

Ajuns în mijlocul gloatei de salvatori le-am sugerat ca data viitoare să încerce să salveze întâi oameni şi mai apoi uşi arse pe jumătate, calorifere sau pereţi afumaţi.

Aproape un an de când nu mai fac radio.

Un an de când am început să învăţ să fac ceva nou.

Un an cu lucruri. Bune şi rele.

[picasaview album='NuntaNoastraByAlinaPopa']

A trecut deja o lună. Ne-am întors (din păcate) din luna de miere… şi am primit aproape toate fotografiile (de la Alina) şi filmul de la nuntă. Nu ştiu însă dacă voi pune aici link-ul (uşor de găsit de altfel) pentru fotografii. Probabil îl voi da prin email celor care doresc…

Totuşi… sper ca anul ăsta să am timp să aleg nişte fotografii de la nuntă, câteva din Portugalia săptăluna de miere (unde a fost senzaţional) şi să fac un minifilm din cel de la nuntă pe care să le pun tot aici.

Avem poze de arătat şi lucruri de povestit când revenim în căsuţă.

Bine pa.

Photos made by Peter