0747 29 79 44 şi 0760 242 700… nu mai sunt valabile.
Asta înseamnă că: cine doreşte să mă contacteze îmi poate trimite telegrame.
0747 29 79 44 şi 0760 242 700… nu mai sunt valabile.
Asta înseamnă că: cine doreşte să mă contacteze îmi poate trimite telegrame.
Timp petrecut împreună, o vorba bună, o masă în familie, tort, şampanie…
Azi n-avem nicio problemă. La mulţi ani !
Pentru că n-am reuşit (nici nu m-am străduit) să pun aici articolele de pe vechiul blog, m-am tot gândit (şi încă mă gândesc) dacă să public, din când în când, însemnări mai vechi.
Dacă nu mi se vor părea foarte suspecte… unele dintre ele vor fi, probabil, postate. For fun.
Un prieten… a făcut astăzi o chestie interesantă. A plecat în concediu.
Un alt prieten a făcut o chestie şi mai tare. N-a plecat. La un moment dat s-a hotărât să plece şi el undeva, totuşi. Şi a plecat… în centrul oraşului, la volanul maşinii sale. Pentru că pe scări de bloc e mai greu să urci cu tot cu maşina, a parcat regulamentar într-o, evident, parcare.
După vreo câteva zeci de minute s-a reîntors la maşină cu gândul s-o folosească. Maşina. A vrut să plece (nu, nu în concediu), dar pentru că un alt participant la trafic parcare a dorit să-i prelungească şederea în mijlocul citadelei (a se citi l-a blocat), cel dintâi a fost nevoit (după urări de bine rostite mărunt) să utilizeze, timp de vreo 30 de minute, butoane şi manete din dotarea maşinii care comandă anumite combinaţii (un fel de goarne, probabil) care emit semnale acustice.
Foarte clar până aici, da ? (more…)

Uite (şi) aşa ne-am distrat pe (lângă) drumul către Bâlea Lac.
Am zis să nu ne rupem maşina pe un anume DN72 şi am ocolit puţin. După ce ne-am rupt maşina pe drumul ocolitor (care teoretic ar fi trebuit să fie mai bun), înainte să ajungem la Vidraru, am tras undeva pe dreapta şi ne-am jucat puţin.
Am reluat apoi drumul către Bâlea. Transfăgărăşanul era pulbere (l-au asfaltat la o săptămână după ce ne-am întors noi). Am ajuns sus la Bâlea, am trecut de lac fără să ne dăm seama (ştiu, pare imposibil, dar pentru noi… nimic nu este imposibil), am ajuns dincolo de munte (la Cârţişoara) şi (într-un final) am întrebat unde dracu e lacul. Am aflat că trecusem cu vreo 30 de km (numai serpentine, că doar fusesem pe Transfă) şi evident… se făcuse noapte şi am luat-o înapoi (spre Bâlea).
Ce-am făcut după… poate alta dată.
Pentru că în ultima perioadă nu am mai prididit cu scrisul (atât pe blog cât şi al cărţilor) voi lua o pauză. De masă.
Şi dacă tot voi lua o pauză, mă gândesc să mă gândesc după care să pregătesc (pentru blog) vreo câteva poze (dar şi fotografii) de prin locurile în care am fost (dar şi umblat), atunci când am scris (cu stiloul meu Montblanc, pe care încă nu l-am cumpărat) file de poveste.
Fiind băiet… pe bloguri aberam.
Hai… pa.