Posts Tagged ‘munca’

Gură mare, văicăreală multă, muncă puţină, pretenţii mari

Wednesday, January 6th, 2010

Cam aşa aş caracteriza eu, pe scurt, muncitorul român care are job la întreprindere de stat. Cum pot să fac să nu fac nimic ? Uite aşa. Păi atunci să fac nimic.

Într-o echipă de 9-10 oameni avem:

  1. doi şefi, asta e un must; şefi care dau indicaţii în acelaşi timp şi în principiu total opuse, cu scopul de a-i încurca pe cei din echipă
  2. unul care face glume
  3. unul care fluieră după femei
  4. unul care molfăie la covrigi
  5. unul care este şofer
  6. unul care vorbeşte la telefon
  7. unul care ţine de scară
  8. doi care, vor – nu vor, tre’ să muncească

Cel mai tare se va văita ăla care freacă menta: ba că-i prea frig afară, ba că l-a plesnit foamea, ba că el munceşte prea mult, ba că are şeful ceva cu el…

Şi la mărirea de salariu tot el va fi primul. Sunt ai dracu ăia că nu i-au dat primă de sărbători. Şi nici tichete de masă. Nişte porci. El bietul s-a fofilat a muncit tot anul.

Şi apoi ne plângem în cor că-i naşpa în România.

S-o facem cu elan

Friday, October 2nd, 2009

Mulţi dintre angajaţii din România merită să rămână fără job. Pentru că le e silă să muncească, pentru că nu-şi dau interesul, pentru că gândesc la modul “ce dacă nu mă agit să meargă treaba aici… eu oricum îmi iau salariul”.

Boule… mâine, poimâine firma la care lucrezi intra în faliment sau îşi restrânge activitatea pentru că tu şi alţi câţiva ca tine vor doar să consume nu şi să producă şi vei fi dat afară şi vei rămâne pe drumuri şi vei muri de foame şi vei ieşi în stradă să te ajute statul pentru că eşti sărac. Uiţi însă aspectul cu “mi-e lene să mă agit, mi-e lene să muncesc”. Las-o bă că merge aşa. Nu. Nu merge. În sistemul privat nu merge aşa sau dacă merge, nu merge mult.

Am intrat într-un magazin de unde ar fi trebuit să cumpăr mai multe produse de acelaşi fel. Pentru că respectivul produs nu se cumpără în cantităţi industriale, normal că numărul de bucăţi de-mi erau mie necesare nu era disponibil. Nicio problemă…

Vreau să dau comandă, să plătesc produsele şi să mi le aduceţi mâine, zic eu.

Păi… o să dăm noi comandă pentru săptămâna viitoare şi luam mai multe şi daca e… treceţi p-aici marţi, miercuri, zice duduia.

Prietenă… hai mai bine să dăm comandă azi. Am vorbit cu şefa ta săptămâna trecută şi a zis că nu e niciun fel de problemă. Se poate rezolva de pe o zi pe alta, cu plata în avans. Tocmai asta vreau să facem. Hai s-o sunăm, zic eu, încercând s-o fac să înţeleagă faptul că n-am timp de pierdut cu mizerii vă mai căutam noi, gen.

Păi nu putem s-o deranjăm pe şefa, că nu răspunde unde este acum, zice aia foarte senin.

Totuşi… hai să încercăm, poate răspunde, GEEZ.

Nu, că sigur nu răspunde, zice duduia.

Între timp, vine colega do’n'şoarei şi spune că tocmai a vorbit cu şefa care sigur nu răspunde şi e ok, pot da comandă, achita şi pot ridica produsele  în următoarea dimineaţă. Normal. Orice patron vrea să vândă, pentru că aşa face bani. Vânzătoarea stă flexată, ea oricum îşi ia salariul. Când va fi dată afară, se vor auzi din gura ei chestii de genul: “O nenorocită patroana, are ceva cu mine, d-aia m-a dat afară”.

Hai mai bine să ţinem hârtia în mână până găsim un coş de gunoi, decât să ne plângem că sunt aia idioţi că nu pun coşuri, hai mai bine să nu mai blocăm intersecţiile în încercarea de a scăpa de semafor chiar dacă în faţă e nebunie, decât să ne plângem non-stop de trafic, hai mai bine s-o facem cu elan, dacă tot facem ceva.