Am un cont la BRD pe care vreau să-l închid. Pentru că-s nesimţiţi şi se bagă aiurea unde nu le fierbe oala.
Pogea, trăiască familia lui, şi ăia de la FISC s-au gândit ei să-mi mai ia un impozit imaginar. Pe care, evident, nu vreau să-l plătesc. Pentru că e inventat. Şi mai e şi din 2005. Eh… şi pentru că nu vreau să-l plătesc, atunci i-au pus p-ăia de la BRD să le vireze banii direct din contul meu. Numai că n-au avut de unde, dar mi-au trimis o scrisoare de înştiinţare.
Mi se pare total aberant ca o bancă să umble la banii mei, pe care din păcate îi ţin la ei. Prietene… când am încheiat un contract cu tine nu a fost specificat nicăieri faptul că tu ai dreptul să bagi mâna în banii mei şi să faci tu ce vrei. Nici măcar dacă statul îţi spune asta. Du-te dracu ! Şi tu. Şi statul. Şi Pogea. Şi toţi nesimţiţii din combinaţia asta.
Dacă eu nu vreau să-mi plătesc impozitele niciodată… e problema mea. Nu vine BRD-ul să fie justiţiarul curului. Să vă duceţi la dracu !
Statul se grăbeşte să facă pentru mine… NIMIC. Atunci… şi eu la fel.
Pentru că altfel nu se poate, am sunat azi la BRD să le cer formularul de inchidere cont. Suntem în 2009 sau mă înşel ? Se presupune că ăştia de la BRD ar trebui să aibă sisteme informatice şmechere. Se fac tranzacţii cu bani… ONLINE. Securitate, figuri. Formularul cu pricina nu se găseşte online. Nu poate fi trimis prin mail. Este available doar la bancă. Aplauze. Scrisoarea de înştiinţare mi-au trimis-o, formularul însă nu se poate.
Da’ Pogea nu mai moare ? BRD-ul nu mai dă faliment ?
Update:
DESCARCĂ (pentru pudibonzi, DOWNLOAD)
formularul de închidere cont BRD, în format PDF
(folosiţi click dreapta şi Save Target As/Save Link As)
Pe larg despre formular…
