Posts Tagged ‘fotbal’

Exprima-mi-aş emoţia

Sambata, Septembrie 19th, 2009

Când eşti convins că nimic nu te mai poate surprinde, apare totuşi ceva.

Am fost extrem de uimit să aflu că suporterii (aici, cei ai echipei Steaua) sunt foarte pricepuţi. Pe bune. Cum au ştiut ei simpaticii să transpună în cuvinte extrem de simpatice nişte mitocănii de toată jena…

“Deşi dreptul de a vedea echipa pe care o iubim din tribune ne-a fost luat prin decizia comisiilor LPF, libertăţile de a ne manifesta si de a ne exprima gândurile şi emoţiile nu ni le poate lua nimeni. Dorim să arătăm încă o dată că, în ciuda repetatelor încercări de a ne dezbina orchestrate de duşmanul clubului nostru, Gigi Becali, noi rămânem uniţi”, se arată într-un comunicat al galeriei Stelei.

sursa

Deci cum ? Huiduielile şi înjurăturile, bătăile şi mitocăniile de pe stadioane înseamnă de fapt libertăţile de a ne manifesta si de a ne exprima gândurile şi emoţiile ? SENZAŢIONAL. Chiar foarte tari. Pe bune.

Dacă m-aş fi chinuit două luni să pun în cuvinte frumoase ceea ce cred eu că se întâmplă pe stadioane… n-aş fi avut nicio şansă de izbândă. Dar, dacă nu putem noi, puţiţi voi.

Urmează să ne mai spună şi jucătorii că ei ştiu să jongleze cu mingea, că sunt nişte profesionişti şi că ei şi-au dorit victoria… şi peisajul fotbalistic ar fi complet şi mirific.

Oare câţi dintre suporteri şi fotbalişti ar scrie corect titlul acestei însemnări ?!

România a replicat cu ajutorul autogolului lor

Duminica, Septembrie 6th, 2009

Combinaţia din titlu mi se pare absolut reprezentativă pentru fotbalul românesc în general.

Naţionala României a reuşit un egal prestigios, scor 1-1, cu Franţa, pe “Stade de France”, într-un meci contând pentru grupa a 7-a preliminară de calificare la CM din 2010. Gazdele au deschis scorul în minutul 48, prin Henry, dar naţionala României a replicat cu ajutorul autogolului lui Escude (56).

sursa

Articolul ăsta e genial. Ce înţeleg eu… România a reuşit un egal magnific, pentru că aia şi-au dat singuri gol ?!?!? GEEZ. Aşa suntem noi românii. Ne facem de rahat singuri. Adică… nu e suficient că nu suntem în stare să dăm gol ? Nu. Trebuie să ne batem cu pumnul în piept că noi suntem miezul, deşi pe tabela de scor am avut un punct scrijelit în dreptul nostru din prostia datorită altora. Ce contează ? EGAL MAGNIFIC… deşi noi n-am făcut nimic pentru asta.

Dacă este să aibă vreun merit, tricolorii îl au pe ăla de a nu fi luat mai multe goluri. Dar fotbalul nu se juca pe goluri date în poarta adversarului ? Sau de când nu am mai auzit eu nimic despre sportul ăsta s-a modificat treaba ? Acu’ e mai tare cine sta mai mult cu curul în poartă ?