Mi-ar plăcea să mai am chef să scriu din nou pe blog, dar nu despre asta doream să… whatever.
Am văzut astă-seară un film cu un început neaşteptat: Viaţa aşa cum e ea. N-a fost excepţional, dar poate fi considerat un film simpatic. Au fost câteva faze drăguţe (când Messer a împins-o pe Sophie pentru ca Holly să nu rateze primi paşi ai copilei, când cei doi s-au vopsit pe moace o dată cu micuţa), dar şi faze de rahat film (cine dracu se desparte aşa… “ok… îţi doresc numai bine… înca ai sentimente pentru el… o să-mi fie dor de voi… bine pa”).
Revenind la… nimic, în aproape toate filmele se promovează, mai nou, mărci de maşini. În ăsta a fost rândul Smartului şi al VW-ului.
Şi iată că nu toate filmele americane se termină în aeroport, deşi în cazul de faţă era cât pe ce.
Concluzie: o tragicomedie care nu poate fi considerată de neratat, dar care poate fi văzută într-o seară de luni, marţi, miercuri sau joi.
