Căutam un video cu dom’ Mitrea într-o criză de râs, de prin 2006. Şi, pentru că aveam un lapsus în ceea ce priveşte numele protagonistului din întâmplare, am vrut să intru pe site-ul psd.ro.
Cam aşa aş caracteriza eu, pe scurt, muncitorul român care are job la întreprindere de stat. Cum pot să fac să nu fac nimic ? Uite aşa. Păi atunci să fac nimic.
Într-o echipă de 9-10 oameni avem:
doi şefi, asta e un must; şefi care dau indicaţii în acelaşi timp şi în principiu total opuse, cu scopul de a-i încurca pe cei din echipă
unul care face glume
unul care fluieră după femei
unul care molfăie la covrigi
unul care este şofer
unul care vorbeşte la telefon
unul care ţine de scară
doi care, vor – nu vor, tre’ să muncească
Cel mai tare se va văita ăla care freacă menta: ba că-i prea frig afară, ba că l-a plesnit foamea, ba că el munceşte prea mult, ba că are şeful ceva cu el…
Şi la mărirea de salariu tot el va fi primul. Sunt ai dracu ăia că nu i-au dat primă de sărbători. Şi nici tichete de masă. Nişte porci. El bietul s-a fofilat a muncit tot anul.
Pentru că n-am reuşit (nici nu m-am străduit) să pun aici articolele de pe vechiul blog, m-am tot gândit (şi încă mă gândesc) dacă să public, din când în când, însemnări mai vechi.
Dacă nu mi se vor părea foarte suspecte… unele dintre ele vor fi, probabil, postate. For fun.
Da, ştiu. E urât afară, e mocirlă, e frig. Ce bine era în casă. Şi pe deasupra mai e şi luni. Şi mulţi au început şi munca. Sunt alţii care ar fi vrut să înceapă şi ei, dar nu mai au ce. Oribil.
Dar mă bucură un singur lucru. Sunt unii care azi se duc la şcoală. Urmează lucrări, teze, bacuri, admiteri, profesori naşpa.
