Vorbeam cu Zincă deunăzi despre blogurile noastre şi despre cât de mult am scris lately.
De o bună perioadă de vreme nu am nicio tragere de inimă să scriu pe blog. Intru uneori şi parcă mă aştept să fi scris altcineva în locul meu.
Mă pun de multe ori să scriu câte ceva, dar pentru că ba apare câte ceva, ba mi se pare că n-am inspiraţie şi îmi spun că voi completa mai târziu, ba îmi dispare cheful subit… apăs “Save Draft”.
Ciornele mele ajung rareori să fie publicate. Până la urmă d-aia le spune ciorne. Ciornele se aruncă.
La un moment dat începusem să cred că nu vom mai scăpa de zăpadă niciodată. Niciodată. Cum se încălzea puţin şi credeam că vine vremea bună… pac venea şi nişte nea. Şi tot aşa. Apoi omăt. Apoi nişte zăpadă. Să fie bine.
Să sperăm totuşi că vin zilele însorite.
Acest articol a pornit de fapt de la o nemulţumire pe care o va aduce atât de aşteptata vreme de primăvară: iar vom auzi prin geamurile deschide ale caselor/maşinilor preafrumoasele triluri dă culoare. Au început deja. Oarecum timid… dar au început.
Oamenii care uzitează frecvent anumite cuvinte în viaţa lor de zi cu zi, cuvinte (hai să le spunem de ordin tehnic) impuse de job-ul pe care-l au, n-ar trebui să fie în stare să le pronunţe corect ?
Adică, pana mea, dacă unul care foloseşte zi de zi o caserolă… n-ar trebui să-i spună CASEROLĂ şi nu canţarolă ?
Avatar. Prima dată când am auzit cuvântul acesta eram la liceu, cred, şi studiam opera lui Mihai Eminescu (“Avatarii faraonului Tla”, “Sărmanul Dionis”, “Arheus şi umbra mea” – scrieri epice foarte apreciate ale marelui poet român).
Se pare, culmea, că experţii chiar au găsit o legătură între filmul lui James Cameron şi opera marelui poet român. Aceştia spun că personajele lui Mihai Eminescu (din operele de mai sus) dar şi cele ale lui Cameron (din Avatar) trăiesc între realitate şi vis şi pendulează pe axa timpului, din avatar în avatar. Să fi citit JC operele de mai sus sau poate este avatarul lui Eminescu ?! Ha ha ha. Blasfemie… ar spune criticii literari. Există însă o mare diferenţă între cei doi: Eminescu a murit sărac şi prea puţin apreciat la vremea sa, pe când James a reuşit să strângă o avere cu Avatarul său.
Filmul – scris, regizat, produs de regizorul american – este unul plăcut la vedere. Ne arată în primul rând ce mult a evoluat tehnica şi câtă imaginaţie au unii oameni. Ce nu am înţeles eu: de ce pe Pandora, raiul în Univers, toate vietăţile erau mult mai urâte decât pe Pământ. Probabil că altfel filmul ar fi devenit un basm siropos. Punctul slab al filmului ar fi că multe faze au fost destul de previzibile, chiar şi marele final a fost lesne de ghicit. Dar oricum merită să dai banii să vezi nişte efecte minunate şi nişte personaje altfel. Este un must să îl vizionezi 3D şi nu ai niciun motiv să nu pleci încântat din sala de cinema.
PS: Nu am înţeles de ce s-au sinucissănătoşii aceia după ce au văzut filmul. Nu ai cum să preferi planeta Pandora decât dacă eşti Robin Hood, ai o condiţie fizică de invidiat, ai făcut alpinism, te-ai căţărat prin copaci toată viaţa şi ţi-ar plăcea să-ţi atârne o coadă la spate, să fii vânat de reptilo-mamifero-aviare şi să trăieşti toată viaţa în pădure (într-adevăr minunata pădure).
