Salut,

Logic ar fi ca domeniul catalinsandu.ro să fie al unuia pe care-l cheamă… Cătălin Sandu. Şi, evident, aşa este. Vârsta exactă nu cred că interesează pe cineva, dar sunt vreo 30 de ani de când petrec pe plantaţia asta.

Că sunt din Ploieşti este interesant probabil doar pentru cei care se învârt în aceeaşi ogradă.

Am început să scriu pe blog prin mai 2006 foarte entuziasmat de ceea ce am văzut la Dan. BlogJob tot de la el a venit. Aveam iniţial o adresă de genul blogjob.tk. M-am mutat după ceva timp la adresa pe care-o vezi în bară. Timpul a trecut, am pus pe hold blog-ul o dată, am revenit, iar am abandonat pentru vreo lună, apoi l-am şters definitiv, dar într-o zi am reînceput să scriu – prin iunie 2009. Am păstrat şi toate însemnările vechi (atunci eram mult mai harnic în privinţa asta) şi chiar mă gândeam cum ar fi să aleg dintre ele câte una, din când în când, şi s-o repostez. Am rămas doar cu gândul.

Multe dintre ideile pe care le aveam în ceea ce priveşte on-line-ul prahovean au fost abandonate din lipsa de interes a bloggerilor prahoveni (foarte puţini pe vremurile alea). Trebuie să dau vina pe ei. Eu sunt perfect, n-am niciun cusur. Clar.

BlogosPHera – aşa cum am numit-o eu iniţial – era extrem de restrânsă. Chiar şi aşa, împreună cu Sorin şi alţi câţiva, am organizat primul blogmeet din Ploieşti. A fost foarte interesant, dar a fost şi singurul. Am şi scris atunci despre asta. Parcă în 2008.

Gata cu istoria. Revenind… voi aproba doar comentariile pertinente, evident, şi voi răspunde doar la cele care necesită un răspuns sau o clarificare.

În rest… numai de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>