Vorbeam zilele trecute despre bun simţ. De fapt despre o parte (lipsă) a lui.
Avem însă o excepţie (care mi-a fost expusă de către Alina) în care este imperios necesar să fim nesimţiţi: când mergem, de exemplu, la bancă/trezorerie/finanţe/registrul comerţului şi domna de dincolo de ghişeu stă ca o vacă şi vorbeşte cu un bou despre, evident, cu totul altceva decât lucruri legate de serviciu (“Şi ce mai face coana Miţa ?” gen)…
Nişte nesimţiti. Noi însă, suntem băieţi buni, nevoiţi să asiste la discuţia lor idioată… toate astea în timpul în care suntem fugiţi de la locul de muncă.
